Am cunoscut putine femei cu atat de multe preocupari precum mama mea. Deoarece spiritul ludic este o mostenire de care inca ma bucur, nu puteam rata confectionarea rochitelor pentru papusi din matasuri fine, catifele moi, dantele sofisticate. Nu am scapat nici de fascinatia tricotatului tip jacard, combinarea firelor colorate era ca o poveste al carui final il asteptam cu sufletul la gura.
Deoarece noi mancam in sufragerie, niciodata nu am fost atrasa de bucatarie unde mirosea frumos numai la finalul gatitului. Totusi, atunci cand am fost solicitata m-am dus, chiar daca fara o prea mare bucurie, crezand ca-i pot fi de ajutor mamei mele al carui program era foarte incarcat. Cand am devenit adolescenta a renuntat la ajutorul meu, explicandu-mi ca deaja stiu suficient in cazul in care doresc sa mananc bine, chiar daca nu gatesc eu, trebuie sa stiu ce sa cer. Cu siguranta, ea nu stia nimic atunci despre educatia prin cooperare.
Intrucat am trecut la cuptor electric, am facut niste cautari pe net. Am ramas stupefiata cat de preocupata este lumea de gatit, bloguri j'de....Este bine ca exista surse de inspiratie, din nefericire, multe contin informatii gresite. Cu toate acestea, comentariile laudative abunda incat nu poti trai decat senzatia de regret pentru persoanele care au incercat unele retete si s-au declarat multumite. Desigur, de gustibus non disputandum, dar stomacul ce vina are?
Exista si bloguri culinare unde-ti ploua in gura uitandu-te la maiestria protagonistelor, insa putine si sarace in comentarii. De unde am tras concluzia ca cei mai multi nu stiu ce mananca.
Jules Renard - Prajitura
Apropiatii care apreciaza ceea ce gatesc, rar, nu puteau intelege cum ma plang eu ca nu stiu sa gatesc paste. Am facut "n" incercari, nu mi-au placut. In sfarsit, am inteles ca succesul tine de calitatea pastelor. Acum trebuie sa invat si cum se manaca, mi-am reamintit de filmul "Eat Pray Love", paste ca acasa, la mama lor.
