Quo vadis ?

ieri au venit musafiri neanuntati  cind curatam covorul cu carpetin, vrednica solutie! au fost foarte surprinsi gasindu-ma neascultind muzica, ceea ce este neobisnuit pentru mine. iubesc muzica clasica, viata mea ar fi mult mai trista fara ea. familia mea a depus mari eforturi sa ma detemine sa merg la scoala de muzica, imi aduc si acum aminte cum plingeam cind se chinuiau sa-mi explice ce frumos va fi. intuitiv, simteam de atunci, un copil de 6 ani, ca este vorba de multa munca.

le-am raspuns celor veniti in vizita, ca doresc sa sufar in tacere, eram prea coplesita de situatie, in casa la mine nu mai era deranjul pe care unii ma suspecteaza ca este studiat, era mizerie pe care am remarcat-o numai cind covorul a luat contact cu detergentul minunat.

sint inconjurata de oameni care s-au implicat serios sa-si faca o cariera, care inca mai invata la virste inaintate sa tina pasul cu ultimile noutati, ce mai, muncesc mult, straduindu-se sa traiasca la o limita a minimei decente si inca multe alte neajunsuri generate de proasta renumeratie. si, daca nu esti nesimtit si rezonezi la toata degringolada ce se petrece in tara si mai ai nesansa sa te confrunti cu o problema care nu tine de interventia ta pentru a o putea rezolva....nu este decit un pas spre depresie, ceea ce, mie mi se pare firesc.

salvarea vine de la Ingerul pazitor, care-ti poate arata semnele, ridicindu-ti mintea la Cer, te salvezi. mereu a fost asa si asa va ramane, parerea mea.

in toamna aceasta, trebuia sa vad spectacolul ''Frumoasa din padurea adormita'' sustinut de trupa de balet din Kiev, a fost anulat din cauza grevei facuta de artisti deoarece nu-si primisera banii. acest lucru l-am aflat abia cind am ajuns in fata teatrului si balerinii erau linga autocare vorbind foarte agitat. mi-a fost rusine sa ma uit la ei, mi-a fost rusine de situatia neplacuta in care sint obligati sa traiasca oamenii care muncesc sa ne incinte sufletul.

Nu stiu care a fost cauza sfirsitului tragic al sopranei Roxana Briban, atit pot spune, este o mare pierdere pentru iuborii de muzica si pentru toti cei care au tinut la ea, Dumnezeu s-o odineasca in pace!

Roxana Briban - Giordano Andrea Chenier La mamma morta

Asculta mai multe audio clasica

Uite că se poate

Astăzi, aflîndu-mă într-un cadru mai larg unde se discuta despre unul dintre efectele crizei, infracţionalitatea, am adus în discutie două articole citite cu o seară în urmă. Neavînd televiyor de cel putin zece ani, beneficiez de şansa de a nu vedea ştirile macabre de la Actualitaţi, totuşi, citind presa online, unele dintre ele, chiar îmi trezesc curiozitatea. Cum ar fi, mercantilismul unor posturi de televiziune, care, pe lînga faptul că promovează nonvalori, fac şi show-ri ce  pot fi dăunătoare unor persoane lipsite de discernamînt. Starea mea sufletească a devenit vecină cu indignarea, abia după ce am aflat despre festivalul de teatru de pe scena Teatrului Nottara, care a avut decenţa de a omite de pe lista cu spectacole aceste acte pseudoartistice.

Două persoane absolvente ale spiralei Haret online, au încercat să mă facă să înteleg despre terapia prin artă şi rolul terapeutului în reabilitatea victimelor.

Bine, bre', ce facem, confundăm street art cu '' strada '' în artă?  Dacă shrink-ul şi-a cîştigat locul pe lista de priorităţi alături de medic şi preot, să-şi mute canapeaua lui Freud în afara ecranelor de televizor şi scenă.

Nu neg rolul pedagogic şi politic al artei, însă,  sociologia artei arată că, aportul este adus de artiştii adevăraţi.

Nimic nu-mi mai produce stupefactie, însă, m-aş bucura să înţeleg de ce există tentinţa din ce în mai crescută spre vulgatitate.

So what

astazi am asistat la o discutie in care cineva se lamenta de perioada ciumei rosii deorece a trebuit sa faca multe intreruperi de sarcina. a fost pentru prima data cand am realizat ca, pentru unii, pe lunga lista a frustrarilor din acea vreme, se adauga si aceasta. personal, am reusit sa ma salvez din acea perioada de trista amintire, cufundindu-ma in preocupari care-mi faceau placere, facind comentarii cu apropiatii mei despre emisiunile de la Europa Libera si amuzindu-ma copios cu bancurile despre Bula, era o forma de autoterapie, fiecare si-a cautat o forma de rezistenta. 

astfel am inteles si indelednicirea lui Ion Birladeanu din perioada ceausista, nereusind sa pricep de ce este considerat un artist, fie el, chiar si de pop art. cei drept, omul a declarat ca a '' facut colaje pentru oameni destepti''. i-am cautat pe acestia si nu am  prea gasit pe cei care sa ma destepte si pe mine. singura persoana pe care o creditez, este artistul Devis Grebu, al carui punct de vedere il impartasesc. la cea mai importanta manifestare dedicata artei moderne, Tirgul Art Basel, cerberii care s-au ocupat cu selectarea artistilor, l-au omis de pe lista pe Ion Birladeanu.

laurii in aceasta afacere, in opinia mea, ii apartin de drept, galeristului Dan Popescu, merita aplauze la scena deschisa. cartea aparuta la editura Polirom, '' Eu si Dali '', te poate duce cu gindul ca scenariul romanesc a luat-o inaintea celui american. 

chiar si in penibila indigenta la care sunt obligati unii artisti sa traiasca, mi se pare absurd modul  in care a fost descoperit acest ''mare artist '' , Ion Birladeanu.

...ca artist, pina la urma, este vorba de strategie daca vrei sa fii cunoscut. daca esti bun sau nu, numai criticii de arta sint abilitati sa-ti aprecieze valoarea.
iar vis-a-vis de ''artistul'' din discutie, am gasit mai mult exaltari ale unor persoane necompetente sau implicate direct in acest proiect.

...so what,  ar spune unii, dar sa nu uitam, autentici sint artistii de la Metallica ! ;)