Astăzi, aflîndu-mă într-un cadru mai larg unde se discuta despre unul dintre efectele crizei, infracţionalitatea, am adus în discutie două articole citite cu o seară în urmă. Neavînd televiyor de cel putin zece ani, beneficiez de şansa de a nu vedea ştirile macabre de la Actualitaţi, totuşi, citind presa online, unele dintre ele, chiar îmi trezesc curiozitatea. Cum ar fi, mercantilismul unor posturi de televiziune, care, pe lînga faptul că promovează nonvalori, fac şi show-ri ce pot fi dăunătoare unor persoane lipsite de discernamînt. Starea mea sufletească a devenit vecină cu indignarea, abia după ce am aflat despre festivalul de teatru de pe scena Teatrului Nottara, care a avut decenţa de a omite de pe lista cu spectacole aceste acte pseudoartistice.
Două persoane absolvente ale spiralei Haret online, au încercat să mă facă să înteleg despre terapia prin artă şi rolul terapeutului în reabilitatea victimelor.
Bine, bre', ce facem, confundăm street art cu '' strada '' în artă? Dacă shrink-ul şi-a cîştigat locul pe lista de priorităţi alături de medic şi preot, să-şi mute canapeaua lui Freud în afara ecranelor de televizor şi scenă.
Nu neg rolul pedagogic şi politic al artei, însă, sociologia artei arată că, aportul este adus de artiştii adevăraţi.
Nimic nu-mi mai produce stupefactie, însă, m-aş bucura să înţeleg de ce există tentinţa din ce în mai crescută spre vulgatitate.
