sâmbătă, 19 februarie 2011

Mise-en-scène

in ultimii ani, spre rusinea mea, am cumparat numai cd uri cu muzica culta. restul curiozitazilor ce tin de muzica, satisfacandumi-le cu ajutorul internetului. dorind s-o ascult pe Ozana Barabancea, am dat peste interpretari foarte bune, dar compromise si de inregistrari. surpriza a venit din partea lui Cabral, care i-a multumit  Ozanei Barabancea pentru invitatia primita la un spectacol, declarand ca o va face cadou si-si va cumpara bilet.
de curand, la noi, in orasul in care sunt numai doua librarii, s-a jucat o piesa de teatru in interpretarea unor actori celebri din Bucuresti. in dimineata din ziua spectacolului se mai gaseau bilete numai la balcon, pentru unii, chiar in randul al doilea, a fost bine. seara, a debutat cu o mise-en-scene neprogramata. la intrare, controloarea de bilete a rugat pe cei cu invitatie sa astepte ocuparea locurilor care pareau neincapatoare fata de numarul celor interesati. indignarea era la cote maxime, existand printre persoanele care se credeau atat de importante incat sa  fie invitate... moca, multe ce si-ar fi permis sa cumpere toate biletele.
daca moaca nu ingrasa, asa cum se spune, sigur,  ingroasa obrazul! 
din joaca, in joaca, am aflat ca maine este sarbatoarea Dragobete, pe care unii vor s-o puna in valoare daramand edificiul bine consolitat al valentrine's day. una din normele aflate in codul elfilor, ne invata sa consideram fiecare zi ca fiind Craciunul, atunci, totul este ok, nu are importanta cum se numeste. important, este sa ai ocazia sa intalnesti persoana cu care sa-ti traiesti povestea. Aurora Liiceanu, declara intr-un interviu la radio, ca cea mai interesanta definitie a iubirii, i se pare a fi intrebarea ''cine esti langa persoana aia?"
viata fiecaruia este o poveste... literatura, sunt povesti de viata. inchei seara cu doua femei care au  putut sa iubeasca adevarat, Floria Tosca si Violetta, mi-ar fi placut sa gasesc si ''Dama cu camelii'' in interpretarea Maiei Morgenstern si Razvan Mazilu, dar acest lucru imi aduce aminte ca intodeauna am dorit prea mult....
uneori, suntem coautori la propria drama, ajunsi adulti, nu putem invinui pe nimeni