Stau şi mă întreb de ce am simtit nevoia să intru iarăşi în atmosfera părintelui Arsenie Boca, acum când circumstanţele mi-au amintit neplăcerile cauzate de interesul pe care l-am trezit unor persoane necunoscute mie. Din prima clipă când i-am văzut chipul, mi-a stârnit curiozitatea să aflu mai multe despre el, m-a cucerit de la primele lecturi, poate şi preocupările intelectuale comune mă determină să-l simt atât de aproape, şi mai mult, îmi sunt foarte dragi relatările oamenilor care l-au întâlnit, despre modul direct al conversaţiei, într-un limbaj care nu lasă loc nici unei interpretări.
Nu ştiu ce se povesteşte despre mine, dar atunci când se întâmplă să fiu prezentată de prietenii mei, se începe cu introducerea '' despre care ţi-am povestit''. După încântarea care se observă şi interesul de a menţine o relaţie, presupun că referinţele sunt bune. Sunt totuşi persoane care nu au avut ocazia să mă cunoască f2f şi şi-au încercat norocul accesând diferite date fără a cere permisiunea nimănui. Dacă cei care-ţi intră în informaţiile virtuale pot fi dezinformaţi, cei care au luat numărul tău de telefon dintr-o agendă care nu le aparţine, deaja te pun în situaţia de a-ţi pierde timpul cu un locutor care sigur îţi va pune la încercare limitele iertării. Relaţia triadică: indoială, opinii, ceritudini, devin instrumente de cunoaştere, formându-ne opiniile personale care ne conduc viaţa. De mesajele şi telefoanele penibile primite de la o duduie care nici măcar nu vorbea in dialectul local am scăpat, schimbându-mi numărul, dar nu o pot face la nesfârşit şi nici la telefoane nu pot renunţa, unii chiar au nevoie de mine, aşa imperfectă cum sunt.
Poţi să te retragi în tine...dar iei cu tine pe toţi cei la care ţii.
